Actori de Londra

Chiar astăzi mă gândeam ce bine ar fi să iau la pas ţara şi să mai cunosc feţe noi. Dar, se pare că e (uneori) suficient să iau la pas oraşul pentru a întâlni ceva ce nu am mai văzut şi ieri: Mă cobor din 33 şi stau şi aştept toate cele 25 de minute să apară prietena cu care trebuia să mă întâlnesc. Abia la ora 12.am îmi zic: “Mai am de aşteptat doar 10 minute…” şi încep a alcătui o lungă listă sub semnul “Ce poţi face în 10 minute?”, printre care: să înveţi orarul autobusului, să citeşti revistele din vitrina din staţie, să vezi cine trece pe trecerea de pietoni şi dacă apasă sau nu butonul pentru a se face verde… etc. până văd un el, care la fel de timorat ca mine… aştepta… nu ştim pe cine pentru că nu am vrut să-l urmărim.

Revenind, ajungem în Complexul Studenţesc. Îmi zic: “Nu am mai fost pe aici din timpul facultăţii…”. Hoinărim noi, până ajungem la Biergarten (o imitaţie de Bierhaus, doar că e mult mai micuţ, şi da, e ca într-un foişor, sau grădină ar zice patronii, nu?). Ne aşezăm frumos la masă şi ne punem pe discuţii… Într-un moment mai mult sau mai puţin dat, apar “actorii de Londra”: Un el ce se vroia a fi Michael (aka în real life, Raul) şi mai un el ce se vroia a fi Joseph (aka Dani) care după scurta lor discuţie în engleză, vor să “join our table?!”. Zis şi făcut!

Michael ne tot vorbea într-o engleză stâlcită, (ce se dorea a fi british… că doar deh…era din Londra, nu?) despre un patriotism pe care nici el nu mai ştia pentru ce ţară să îl simtă. Oricum, era clar: nu îi place  Guinness-ul de import, pentru că e bere negră şi nu blondă aşa cum ar fi vrut el; nu îi place că trebuie să plătească atât de mult pentru ţigări în ţara lui (oricare ar fi aceea?!?), etc.

Totul bine şi frumos, până când am realizat că prietenul său nu vorbea nimic, iar aşa numitul Michael îndruga numai vrute şi nevrute, cu un accent atât de american încât îţi era greu să crezi că ar fi fost tocmai din Londra. Atunci, am început să îi explic prietenei mele cât de dubioşi îmi par tipii. După o lungă discuţie cu topicul “Copii ăştia sunt atât de români… şi ei defapt doar se joacă că ar fi de altundeva… dar e ok că măcar ne-au făcut o bere…”, întrerupte de replica lui Raul (pe atunci încă Michael): “I hope I didn’t said something bad…” s-au luat să plece de la masa noastră.

Apoi, timoraţi şi cu cortina lăsată au spus: “Of, ne-aţi prins, suntem studenţi la actorie… am băut prea multe beri, aşă că am zis să jucăm ceva în seara asta. (Oricum în Taine e aiurea.)… Iar acum: Ce nu a fost bine?”

În concluzie, actorii noştrii “de Londra” mai au multe de învăţat sau multe alte piese de jucat.